Umărul înghețat sau capsulita adezivă, este o afecțiune ce se caracterizează prin rigiditate și durere la nivelul articulației scapulo-humerale.

Simptomele încep să apară gradual, amplificându-se odată cu trecerea timpului.

Oasele, ligamentele și tendoanele care intră în alcătuirea articulației umărului sunt grupate într-o capsulă articulară. Practic, se produce o limitare a mișcării atunci când capsula articulară se rigidizează.

Simptome

Simptomele specifice umărului înghețat sunt asociate cu trei faze:

• Faza dureroasă – Faza inițială durează între 6 săptămâni și 9 luni. În tot acest timp, durerea se amplifică gradual iar mobilitatea începe să scadă.

• Faza adezivă – În acest stadiu, durerea se reduce, iar articulația devine rigidă. Activitățile de bază precum îmbrăcatul devine dificil. Mai mult, musculatura umărului este vizibil atrofiată din cauza inactivității.

• Faza de recuperare – Această fază durează între 6 luni și 2 ani . Forța musculară și mobilitatea își revin aproape complet iar durerea continuă să scadă.

Durerea difuză – Durerea este resimțită la nivelul umărului și uneori în partea superioară a brațului. Durerea apare gradual și se intensifică odată cu mișcarea umărului. Durerea este accentuată în faza incipientă și scade în fazele ulterioare.

Rigiditate la nivelul umărului – Se observă o reducere importantă a mobilității în cazul umărului înghețat. Persoanele, în general tind să evite durerea în această perioadă , așa că evită să facă mișcările specifice articulației umărului, fiind creat un cerc vicios care atrofiază musculatura coafei rotatorii, iar ca urmare, mobilitatea scade și mai mult.

Probleme cu somnul – Dormitul pe partea afectată este inconfortabilă și adesea dureroasă. Se recomandă sprijinirea brațului afectat pentru a evita disconfortul.

Cauzele și factori de risc:

Umărul înghețat este o afecțiune ce poate fi dezvoltată la orice vârstă , dar, de obicei apare la adulții cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani.

Genul – Femeile sunt mai predispuse să sufere din cauza capsulitei adezive. Experții asociază acest aspect cu schimbările hormonale, mai ales cu cele specifice menopauzei.

Diabetul – Persoanele cu diabet reprezintă un procent de 10-20% din totalul pacienților care suferă de umăr înghețat, compartiv cu 2% din populația generală. Motivul exact nu este cunoscut, dar unii experți susțin teoria conform căreia moleculele de glucoză se atașează de proteinele de colagen , cauzând astfel rigiditatea articulară. De asemenea, persoanele cu diabet au tendința de a dezvolta această afecțiune la ambii umeri.

Perioadele de inactivitate – Lungile perioade de inactivitate rezultate în urma unei intervenții chirurgicale, fracturi, unui infarct sau a unei boli, pot determina apariția umărului înghețat. În aceste perioade de repaus se recomandă efectuarea unor exerciții kinetoterapeutice, menite să prevină rigiditatea articulară.

Dezvoltarea capsulitei adezive în trecut – S-a constatat că la aproximativ 6-17%, problema revine în decurs de 5 ani afectând umărul opus.

Alte boli și probleme medicale:

• Bolile tiroidiene (hipotiroidism și hipertiroidism)
• Depresie
• Bolile cardiovasculare
• Afecțiuni ale plămânului
• Cancerul de sân
• Operația pe cord deschis
• Polimialgia reumatoidă
• Boala Parkinson

Tratament

Tratamentul umărului înghețat presupune practicarea unor exerciții și aplicarea unor procedee terapeutice, ce au ca scop creșterea mobilității articulare. Administrarea de medicamente corticosteroide și injectarea anestezicelor în capsula articulară sunt de asemenea indicate pentru a facilita procesul de recuperare. Într-un procent mic al cazurilor, este necesară intervenția chirurgicală artroscopică pentru a elibera articulația și pentru a îmbunătăți mobilitatea.

Referințe:

www.webmd.com
https://orthoinfo.aaos.org
www.mayoclinic.org
www.sports-health.com

Descriere

Sindromul de tunel carpian este o afecțiune ce presupune comprimarea nervului median, localizat la nivelul feței palmare a mâinii. Nervul median asigură funcția senzitivă la nivelul suprafeței palmare laterale, policelui, degetului arătător, degetului mijlociu  și  pe o parte a degetului inelor. De asemenea, asigură inervarea mușchiului pronator , flexorilor (cu excepția flexorului carpi ulnaris și o regiune a flexorului digitorum profund, inervați de nervul ulnar .

Inflamarea mușchilor asociați tunelului carpian, produce o compresie la nivelul nervului median.

Cauze

În cele mai multe situații, există o combinație de factori care declanșează sindromul de tunel carpian. Studiile arată că femeile și persoanele în vârstă sunt mai predispuse să dezvolte această afecțiune. Printre cauzele principale, se numără:

Ereditatea. Este un factor important, deoarece tunelul carpian  poate fi mai îngust în cazul unor pesoane, din cauza particularităților anatomice moștenite.

Mișcările repetitive ale mâinilor. Efectuarea îndelungată a activităților ce presupun mișcări ale încheieturii mâinii, pot inflama tendoanele, care vor pune presiune pe nervul median.

Poziția mâinii. Unele activități presupun o flexie sau extensie exagerată a articulației mâinii pentru intervale prelungite de timp, fapt care crește presiunea asupra nervului.

Există afecțiuni care pot avea simptome similare cu cele specific sindromului de tunel carpian.

Deși nu se întâmplă des, la unele persoane, sindromul de tunel carpian se declanșează în anumite situații precum:

Activități profesionale care presupun utilizarea repetitivă a încheieturii mâinii

Simptome

Printre simptomele sindromului de tunel carpian, se numără:

De cele mai multe ori, sindromul de tunel carpian se declanșează gradual, fără dureri evidente, simptomele fiind rare la inceput.

Prevenire

Deși nu există strategii dovedite care pot preveni sindromul de tunel carpian, pot fi folosite metode diverse pentru a reduce stresul repetativ de la nivelul încheieturii mâinii:

 

Tratament kinetic

Prin tratamentul kinetoterapeutic se urmărește reducerea inflamației prin exerciții menite să echilibreze tonicitatea musculară, proceduri de terapie manuală și stretching. În cazuri grave, poate fi necesar tratamentul chirurgical.

Referințe

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/carpal-tunnel-syndrome/symptoms-causes/syc-20355603

https://www.nhs.uk/conditions/carpal-tunnel-syndrome/

https://www.healthline.com/health/carpal-tunnel-syndrome

https://www.webmd.com/pain-management/carpal-tunnel/carpal-tunnel-syndrome#1

https://teachmeanatomy.info/upper-limb/nerves/median-nerve/

Respirația este unul dintre procesele fiziologice care ne mențin în viață. Dacă fără hrană, putem supraviețui câteva săptămâni, fără apă, câteva zile, lipsa oxigenului va pune capăt vieții în doar câteva minute.

 

Cum funcțiile tuturor organelor sunt controlate de sistemul nervos vegetativ, respirația nu poate face excepție. Cele două moduri în care sistemul nervos vegetativ funcționează sunt : simpatic și parasimpatic.

 

Când sistemul nervos simpatic se activează, organismul intră în stare de alertă, pentru a face față unui anumit pericol (real sau imaginar), prin luptă sau fugă. Astfel, pentru a depăși o situație stresantă/riscantă, glandele suprarenale încep să producă hormoni de stres, adrenalină și cortisol, pupilele se dilată pentru a capta mai multă lumină, se produce vasoconstricție la nivelul întregului corp, sângele fiind împins dinspre organe spre extremități (membre și creier) pentru a favoriza lupta sau fuga, respirația devine superficială și accelerată iar ritmul cardiac crește. Pe toată durata amenințării se suprimă digestia, funcția imunitară și cea reproducătoare. Practic, refacerea și dezvoltarea organismului nu se realizează când suntem stresați sau amenințați.

 

Totuși, nici o ființă vie nu este capabilă să mențină starea de alertă în organism pentru o perioadă îndelungată de timp fără a evita degradarea stării de sănătate. Omul , datorită imaginației și a memoriei, poate crea sau poate retrăi mental diferite scenarii, menținând starea de stres. Acest lucru este posibil deoarece creierul nu face diferența între o imagine reală și una imaginară.

 

Respirația specifică situațiilor stresante poate fi determinată ,în mod revers și de scurtarea musculaturii anteriore a gâtului produse în urma adoptării unei posturi incorecte pe termen lung. În urma contracturilor produse , capul devine anteriorizat, curbura cervicală se reduce, iar cutia toracică este ridicată, iar amplitudinea respiratorie este redusă. Cei mai predispuși la astfel de probleme sunt cei care utilizează smartphone-urile timp de multe ore pe zi sau cei care lucrează la birou.

 

Deși cauzele pot fi biomecanice, stresul este indus astfel în organism, în urma hiperventilației menținute, iar ca urmare , consumul de glucoză crește inclusiv în repaus, se instalează oboseala, care devine, în cele mai multe cazuri, cronică, iar organismul nu se mai reface în mod eficient. Pe termen lung , datorită stresului cronic, se pot declanșa chiar boli autoimune.

 

Celălalt mod de funcționare al sistemului nervos vegetative, este cel parasimpatic. În acest caz, organismul este relaxat, respirația devine amplă (de tip abdominal), sistemul imunitar funcționează optim , tensiunea cardiovasculară scade iar absorția nutrienților din alimente este favorizată. Când sistemul nervos parasimpatic este activat, inflamația scade iar organismul se poate reface.

 

Cunoscând aceste aspecte, starea de bine poate fi redată prin reechilibrarea tonicității mușchilor care participă în respirație. Câteva metode utile care pot fi utilizate sunt : exercițiile kinetice, exercițiile de control a respirație , stretchingul, reeducarea posturală globală, kinesiotapingul sau terapia trigger points.

Definiție

Torticolisul este o afecțiune produsă de o contractură a musculaturii gâtului care limitează mișcările de rotație și înclinare a capului. Există diferite varietăți de torticolis, clasate după cauzele lor.

torticolisulTorticolisul obişnuit sau banal apare uneori după o mişcare brutală şi forţată a gâtului.

Torticolisul congenital este cauzat de o dezvoltare asimetrică a mușchilor sternocleidomastoidieni, fapt care produce o înclinare a capului spre partea afectată și o contrarotație.

Torticolisul spasmodic, de cauză necunoscută, intră in cadrul afecțiunilor în decursul cărora contracturile provoacă poziţii anormale ale corpului. Se observă accese de dureri şi de redoare a gâtului, în timpul cărora survin contracturi succesive. Capul poate fi în rotaţie (torticolis), în înclinaţie pe o parte (laterocolis), în flexie spre în faţă (antecolis) sau în extensie spre spate (retrocolis).

Torticolisul simptomatic apare ca simptom a unei boli, leziuni ale coloanei vertebrale cervicale sau ale unor traumatisme produse la nivelul gâtului.

Cauze

Adesea, torticolisul se poate declanșa în următoarele situații:

Simptome

Cele mai frecvente simptome observate sunt:

Tratament

Principalul obiectiv al tratamentului, este redarea mobilității gâtului prin echilibrarea tonusului muscular. Câteva dintre metodele prin care se poate realiza acest lucru sunt:

O entorsă se produce în momentul în care o articulație este forțată să se miște în afara limitelor anatomice, fapt care determină întinderea sau fisurarea ligamentelor iar în cazuri grave chiar ruperea lor. Ligamentele au rolul de a menține raporturile anatomice corecte dintre oasele gleznei, de a preveni mișcările exagerate și de a oferi stabilitate articulației.

Cele 3 grade ale entorselor

Gradul 1

În acest caz glezna se simte blocată, se observă edem local, iar ligamentele au fost întinse, fără a se fisura.

Gradul 2

Ligamentele au fost fisurate parțial, iar durerea și edemul persistă o perioadă mai lungă. Mai mult, se remarcă o învinețire locală, din cauza hemoragiei subcutanate produse în urma traumatismului. În acest stadiu persoana pune cu dificultate piciorul în pământ.

Gradul 3

Ligamentele suferă o ruptură totală, iar articulația devine instabilă și incapabilă de a susține greutatea corpului.

Cauzele

Cele mai comune cauze sunt:

  • Căzăturile care favorizează forțarea limitelor anatomice de mișcare
  • Aterizările greșite făcute în urma unei sărituri sau pivotări
  • Antrenamente desfășurate pe suprafețe necorespunzătoare
  • Traumatismele sportive

Simptome

Simptomele variază în funcție de gradul leziunii. Printre ele se numără:

  • Durere, în special la pășire
  • Sensibilitate la palpare
  • Instabilitate la nivelul gleznei
  • Diminuarea amplitudinii de mișcare
  • Invinețirea zonei afectate
  • Cracment auzit în momentul producerii leziunii
  • Edem local

Factori de risc

  • Practicarea anumitor sporturi : Entorsele sunt accidentări comune în sporturile care presupun sărituri, schimb rapid de direcție și ruperi de ritm în alergare. Cel mai frecvent se produc în baschet, handbal, fotbal și tenis.
  • Suprafețe de antrenament necorespunzătoare
  • Entorsele anterioare – Tratarea necorespunzătoare a entorselor precedente crește riscul de recidivă.
  • Condiția fizică deficitară – Atât deficitul de forță cât și de flexibilitate, favorizează accidentările.
  • Încălțămintea neadecvată – Încălțămintea care nu asigură aderența necesară și cea cu talpă înaltă contribuie la producerea entorselor.

Fiecare profesie presupune un anumit tip de efort și anumite poziții de lucru ce trebuie adoptate pentru a efectua anumite sarcini. Pe termen lung, însă, coloana vertebrală are de suferit dacă nu prevenim efectele compensărilor musculare care se produc în mod inevitabil.

Manipulatori de marfă

Această profesie presupune un efort fizic susținut pentru a împinge sau a ridica greutăți mari. De cele mai multe ori, durerile apar în momentul în care se utilizează în mod aproape exclusiv forța musculaturii spatelui, iar în cazuri grave se produc hernii de disc . Un alt factor favorizant, îl reprezintă ridicările în torsiune. Pentru a evita astfel de probleme, se recomandă ridicarea greutăților prin utilizarea predominantă a musculaturii picioarelor.

 

Mecanic auto

Munca de mecanic presupune miscari de torsiune, lucrat în poziție aplecată sau arcuirea coloanei pentru o perioadă îndelungată de timp. Toate aceste tipuri de mișcări produc o solicitare suplimentară a coloanei vertebrale.

 

Dentist

În această profesie, predomină durerile lombare și cervicale produse în urma menținerii îndelungate a posturilor incorecte și anteriorizării gâtului. Pe termen lung, aceste posturi de lucru, pot produce parestezii la nivel brahial, inflamarea nervului sciatic sau chiar hernii de disc.

 

Muncitor pe șantier

Manipularea greutăților, stresul repetitiv la nivelul spatelui și pozițiile incomode de lucru, contribuie la inflamarea musculaturii spatelui , reducerea mobilității coloanei vertebrale și la dureri cronice.

 

Munca de birou

În acest caz, sedentarismul, menținerea îndelungată a posturiilor incorecte, lucratul la PC își pun amprenta asupra sănătății coloanei vertebrale. Adesea, persoanele care petrec mult timp la birou, remarcă anteriorizarea capului, ducerea umerilor spre înainte și dureri în zona lombară, care de multe ori se resimte și de-a lungul coapsei.

 

Șofer profesionist

La nivel global, este considerată una dintre cele mai periculoase profesii pentru spate și gât. Pe lângă menținerea unei poziții relativ inerte a spatelui pe durata statului la volan, șoferii se confruntă și cu șocurile transmise indirect în coloana vertebrală din cauza suspensiilor rigide de la unele automobile sau a denivelărilor întâlnite pe traseu.

Ce este Sindromul de piriform

Sindromul de piriform este o afecțiune cauzată de iritarea mușchiului piriform, localizat la regiunea fesieră, în vecinătatea nervului sciatic. Inflamarea mușchiului este însoțită de durere, amorțeală și furnicături de-a lungul coapsei, gambei, resimțindu-se uneori până la nivelul degetelor.

Cauzele Sindromului de Piriform:

  • Contractura mușchiului piriform, produsă de inflamarea propriu-zisă a mușchiului sau a articulațiilor învecinate (sacroiliacă sau coxo-femurală)
  • Contractarea mușchiului, în urma unei leziuni sau unor mișcări bruște
  • Hemoragie la nivelul piriformului

În urma iritării piriformului și a nervului sciatic, durerea și paresteziile (senzația de amorțeală) se propagă de-a lungul feței posterioare a coapsei, gambei și a piciorului.

Simptomele sindromului de piriform:

În general,  pacienții acuză o senzație de sensibilitate și durere în regiunea fesieră, care se propagă de-a lungul membrului inferior, uneori până la nivelul degetelor. Printre simptomele specifice sindromului de piriform, se numără:

  • Durere difuză la nivelul fesei
  • Durere resimțită de-a lungul membrului inferior ( partea posterioră)
  • Durere produsă în timpul urcatului scărilor sau a mersului pe suprafețe înclinare
  • Reducerea mobilității la nivelul articulației soldului
  • Amplificarea durerii după o perioadă îndelungată de stat pe scaun

Tratamentul sindromului de piriform:

Obiectivele principale în tratarea acestei afecțiuni sunt relaxarea mușchiului piriform și recăpătarea mobilității articulației șoldului. Câteva dintre metodele care pot fi utilizate sunt:

  • Terapia trigger points
  • Reeducarea Posturală Globală
  • Exercițiile de stretching
  • Exercițiile pentru stabilizarea șoldului

Complicațiile sindromului de piriform

Odată cronicizată afecțiunea, pot apărea mai multe probleme la nivelul sistemului locomotor. Printre acestea se numără:

  • Sensibilitate crescută la nivelul zonei fesiere, mai ales la palpare
  • Contracturi repetate la nivelul coapsei sau gambei
  • Noi compensări musculare care pot cauza probleme la nivelul coloanei vertebrale, genunchiului sau gleznei.

Atunci când mergem pe stradă sau ne antrenăm, este foarte important să știm să ne alegem încălțămintea corespunzătoare activității desfășurate. Având în vedere că putem alege dintr-o gamă largă de încălțăminte, trebuie să știm care sunt mișcările specifice fiecărui tip de antrenament.

Fotbal
Încălțămintea trebuie să asigure o bună aderență și stabilitate pe gazon.
Având în vedere că în fotbal predomină schimburile rapide de direcție, sprinturile și lovirea mingii cu piciorul, încălțămintea trebuie să aibe talpă joasă, cu o bună aderență, pentru a evita entorsele, întinderile musculare sau leziunile ligamentare datorate unei mișcări necontrolate.

Baschet
Spre deosebire de fotbal, în baschet există sărituri frecvente. În acest caz încălțămintea trebuie să asigure un nivel mai mare de siguranță la nivelul gleznelor pentru a evita instabilitatea produsă la momentul aterizării .
Mai mult, talpa trebuie să asigure o aderență crescută la contactul cu suprafața de joc ,împiedicând astfel alunecarea.

Tenis
Jucătorii de tenis trebuie să folosească încălțămintea care le favorizează mișcările laterale și schimbările rapide ale centrului de greutate.
Este necesară flexibilitatea crescută de la nivelul vârfurilor pentru a favoriza deplasările rapide și viteza de reacție.

Aerobic
Încălțămintea folosită pentru aerobic trebuie să fie ușoară pentru a preveni acumularea oboselii și să absoarbă șocurile produse la nivelul metatarsienelor (în special în partea anterioară a tălpii).

Alergat pe asfalt
Alergatul pe o suprafață dură precum asfaltul, produce un stres repetitiv la nivelul articulațiilor membrului inferior, implicit al coloanei vertebrale datorită forței de reacțiune care se produce la contactul cu solul.
Când ne cumpărăm încălțăminte pentru alergat trebuie să urmărim calitatea tălpii. Astfel, talpa trebuie să fie flexibilă și să absoarbă foarte bine șocurile. În cazul în care alergatul face parte din stilul tău de viață e bine să nu faci compromis la calitate, întrucât riscul de accidentare crește o dată cu numărul de kilometri parcurși.
Alt aspect de care trebuie să ținem cont îl reprezintă greutatea pe care o are perechea de adidași respectivă . Astfel, o pereche mai grea, datorită inerției produse în timpul mișcărilor va favoriza producerea leziunilor la nivelul genunchilor.
Calitatea adidașilor utilizați contează pentru a preveni afecțiuni precum tendinitele, durerile de calcaneu, fasciitele plantare, fracturile de stres sau periostită.
Trebuie reținut faptul că încălțămintea de tip ”running” este concepută pentru alergare liniară, nu și pentru sporturile care presupun sărituri și schimburi rapide de direcție.

Alergat pe drum forestier/accidentat
Dacă preferi să alergi pe teren accidentat, este recomandat să folosești încălțăminte de tip trail-running care este proiectată pentru traseele unde poți călca pe pietre, noroi, trunchiuri de copac picate sau obiecte ascuțite.
Talpa acestor adidași este gândită pentru a oferi aderență sporită și stabilitate la contactul cu suprafețele neregulate și alunecoase și protecție împotriva obstacolelor care ar putea să o perforeze.
În ciuda rezistenței sportive, talpa va fi mai subțire față de cea a adidașilor proiectați pentru alergare pe teren plat.

Mers pe stradă
În primul rând, trebuie să te gândești pe ce tip de drum mergi de obicei și ce durată mergi pe jos în ziua respectivă. Încălțămintea trebuie să fie confortabilă pe toată durata deplasării și să nu îți creeze probleme pe termen scurt (bătături, flictene, picioare umflate etc) sau lung (transmiterea șocurilor în coloană, probleme la nivelul genunchilor, gleznelor, șoldurilor, etc.)
În cazul în care suferi de insuficiență venoasă se recomandă încălțămintea fără șiret care nu obturează circulația. La fel, doamnele trebuie să evite încălțămintea cu toc înalt în cazul în care suferă de dureri persistente la nivelul coloanei vertebrale lombare.

Concluzie
În funcție de activitatea pe care o desfășurăm trebuie să știm ce tip de încălțăminte este corespunzator. Încălțămintea ”universală” nu există, iar alegerea incorectă își va arăta în scurt timp efectele asupra sistemului nostru locomotor.