Introducere
Fitnessul medical reprezintă o formă de antrenament adaptată nevoilor individuale, având ca scop menținerea sănătății și îmbunătățirea funcționalității corpului. Pentru a obține rezultate eficiente și sigure, este esențial ca exercițiile să fie realizate corect și controlat.
În ultimii ani, numărul sălilor de fitness a crescut considerabil, însă multe persoane utilizează echipamentele sau execută exercițiile într-un mod incorect. Acest lucru poate duce la suprasolicitare, uzură fizică și accidentări, uneori chiar destul de serioase.
Prin fitness medical, antrenamentele sunt realizate sub îndrumare specializată, cu accent pe corectitudinea mișcărilor, biomecanica corpului și prevenirea accidentărilor.
Beneficiile fitnessului medical
Învățarea executării corecte a exercițiilor
Prevenirea accidentărilor și a suprasolicitării
Îmbunătățirea mobilității și a controlului corporal
Adaptarea programului de antrenament în funcție de obiectivele personale
Creșterea randamentului fiecărui antrenament
Menținerea unei stări generale bune de sănătate și funcționalitate a corpului