Kinesiotaping
Introducere
Tehnica bandajării neuromusculare a fost dezvoltată de Dr. Kenzo Kase în anii ’70 pentru a completa metodele de tratament disponibile în acea perioadă. Metoda a avut ca obiectiv principal accentuarea procesului natural de vindecare și prelungirea efectelor tratamentului chiar și după ce pacientul părăsea clinica.
Datorita formării sale de chiropractor, abilității native de a intui durerea pacienților și a minții sale creative, a fost creată metoda bandajării neuromusculare.
În urma dezvoltării și rafinării metodei, la sfârșitul anilor ’70, această inovație a atras atenția comunității medicale, în vederea observării rezulatelor obținute in urma tratamentului. Astfel, Dr. Kase a conștientizat nevoia de a dezvolta o comunitate de practicieni pe care să o extindă la nivel global.
Proprietățile benzilor neuromusculare
Elasticitatea benzii este similară cu cea a pielii umane (130%-140%). Având o căptuşeală sub forma de valuri, din adeziv acrilic, hipoalergic, banda reduce riscul aparitiei iritatiilor si permite pielii sa respire.
Banda poate fi aplicata la toate categoriile de pacienţi (copii 0+ ani, adulţi, vârstnici), chiar şi pentru perioade îndelungate (3-7 sau chiar 9 zile), fără nici o problemă.
Stratul adeziv este încălzit la temperatura corpului şi se va lipi mai sigur pe măsură ce temperatura benzii ajunge la temperatura corpului.
Efectele bandajării neuro-musculare
1. Ameliorarea durerii
2. Îmbunătăţirea funcţiei musculare prin reglarea tonusului muscular
3. Susţinerea funcţiei articulare
– Stimulare neuromusculară proprioceptivă
– Influenţarea poziţiei articulaţiilor
– Influenţarea direcţiei mişcării
– Creşterea stabilităţii
4. Neutralizarea congestiei circulaţiei sanguine şi drenajului limfatic
5. Influenţarea neuroreflectorilor


